Skip to content
Impartasim pasiuni

Impartasim pasiuni

March 5, 2026

MINA și SuperLiga lansează show-urile imersive dedicate echipelor de top din fotbalul românesc

MINA, Museum of Immersive New Art, în colaborare cu SuperLiga, divizia de elită a fotbalului românesc, anunță lansarea pe 13 martie a unei serii de experiențe imersive cu proiecții 360, ce vor fi dedicate fiecărei echipe din SuperLiga.

SuperLiga Immersive propune o perspectivă diferită asupra fotbalului, oferind spectatorilor șansa de a trăi emoțiile unui meci din interiorul acțiunii. De la vestiar la teren, de la anticipare la euforie, fiecare show îi transpune direct în atmosfera unui meci real, conectându-i cu echipa favorită.

Show-urile sunt create de echipa MINA Creative Studios, folosind un mix de filmări și tehnologie 3D. La fiecare meci au fost prezente echipe de filmare, capturând imagini autentice direct de pe stadion, care au fost apoi integrate în proiect, pentru a oferi o experiență cât mai realistă și captivantă. Rezultatul este o producție spectaculoasă care transpune spectatorii în mijlocul acțiunii, oferindu-le senzația de a fi parte din joc. Show-urile SuperLiga Immersive vor dura două minute și vor rula în cadrul intervalului show-urilor Kandinski și Monet.

„Prin parteneriatul cu SuperLiga, ne propunem să aducem fotbalul mai aproape de public și să transpunem emoția meciurilor într-un format imersiv unic. În ultimii ani, acest sport a luat amploare în România – a devenit o adevărată pasiune pentru tot mai mulți oameni, care trăiesc fiecare meci cu intensitate. Pentru noi, este o provocare binevenită să oferim nu doar suporterilor, ci tuturor celor curioși să descopere fotbalul dintr-o nouă perspectivă, o experiență memorabilă. În plus, acest proiect marchează un pas important în construirea unui nou concept de spectacol sportiv multidimensional – fizic, digital și imersiv – conectând terenul de fotbal cu spațiul muzeal și tehnologia de ultimă generație.” – Echipa MINA

Accesul la aceste show-uri imersive se face în baza unui bilet ce poate fi achiziționat de pe:  http://www.minamuseum.com

Urmărește noutățile: @mina.museum

Despre MINA

MINA este primul spațiu imersiv din România și unul dintre cele mai mari centre de new media art din Europa de Sud-Est. Muzeul combină arta și tehnologia într-un spațiu senzorial dedicat tuturor vârstelor, având ca obiectiv creșterea consumului cultural și a calității producției culturale contemporane.

MINA are spații permanente în București, Cluj-Napoca, Iași și Sofia (Bulgaria), iar în curând, începând din 3 aprilie, va avea unul și la Timișoara. Prin aceste formate, MINA extinde accesul publicului la experiențe culturale imersive, atât la nivel național, cât și internațional.

Identitatea vizuală MINA a fost distinsă cu Red Dot Design Award, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de design.

Totodată, MINA este parte din Immersive Center Alliance, prima rețea internațională de centre imersive, care conectează spații și producători de conținut din întreaga lume și susține colaborările internaționale și schimbul de know-how în domeniul experiențelor imersive.

Uncategorized

Post navigation

Previous post

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

  • MINA și SuperLiga lansează show-urile imersive dedicate echipelor de top din fotbalul românesc
  • Samsung prezintă Galaxy AI și ecosistemul său conectat la MWC 2026
  • HORIZON CITY a vândut 75% din Faza 1 a proiectului în doar 4 luni și lansează Faza 2 cu 10% avans și două locuri de parcare incluse
  • Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința
  • Sony World Photography Award Competiția Professional: Au fost anunțați finaliștii și concurenții nominalizați pe lista scurtă

Recent Comments

No comments to show.

Archives

  • March 2026
  • February 2026
  • January 2026
  • December 2025
  • November 2025
  • October 2025
  • September 2025
  • August 2025
  • July 2025
  • August 2024
  • November 2023
  • October 2023
  • September 2023
  • July 2023
  • June 2023
  • May 2023
  • April 2023

Categories

  • Comunicatele de presa
  • Uncategorized
©2026 Impartasim pasiuni | WordPress Theme by SuperbThemes