Skip to content
Impartasim pasiuni

Impartasim pasiuni

January 14, 2026

DEMI MOORE – ACTRIȚA NOMINALIZATĂ LA PREMIILE ACADEMIEI AMERICANE DE FILM, DEVINE NOUA AMBASADOARE GLOBALĂ KÉRASTASE

Simbol incontestabil al eleganței și al emancipării femeii, Demi Moore – actriță nominalizată la Premiile Academiei Americane de film, producătoare și autoare de succes în topul New York Times — este noua Ambasadoare Globală a brandului de îngrijire profesională de lux, Kérastase. Recunoscută pentru prezența sa captivantă și spiritul neînfricat, Demi întruchipează perfect idealul feminității libere și inspiraționale – o legendă eternă și un simbol al frumuseții atemporale.

Demi Moore fotografiată de Inez & Vinoodh pentru Kérastase.

Cu o carieră legendară și de neegalat, ce se întinde pe parcursul mai multor decenii, Moore a redefinit constant standardele succesului feminin la Hollywood. De la interpretările memorabile în pelicule devenite clasice, precum: Ghost, Indecent Proposal sau G.I. Jane, până la rolul fascinant din The Substance, precum si cel mai recent rol al său din sezonul al doilea al serialului lui Taylor Sheridan, Landman, a demonstrat de fiecare dată o dăruire neclintită față de meseria sa și impunându-se ca o adevărată deschizătoare de drumuri. Activitatea sa a modelat incontestabil cultura pop, ducând la succese de box-office fără precedent și, recent, la câștigarea atât a unui Glob de Aur, cât și a unui premiu SAG, alături de o nominalizare la Premiile Academiei (Oscar) – toate în decursul aceluiași an.

Dincolo de realizările sale cinematografice, Moore este cunoscută și ca un adevărat simbol al părului. Consacrată acum pentru părul ei lung, negru ca abanosul, care a devenit marca sa personală, Moore s-a remarcat mereu prin curajul de a experimenta, redefinind frumusețea prin look-uri emblematice și transformări surprinzătoare. Fie că și-a ras părul sau a ales o tunsoare pixie modernă, ea s-a folosit de părul său ca de un instrument transformator pentru a transmite emoție, încredere și o perspectivă unică asupra feminității. Mai mult decât un stil, părul ei este văzut ca un simbol al forței, al individualității și al eleganței eterne – reflectând însăși esența femeii Kérastase: îndrăzneață, plină de încredere și autentică, asumată.

Influența sa depășește granițele părului și ale ecranului, fiind recunoscută la nivel global atât pentru autenticitatea sa cât și pentru implicarea activă în susținerea femeilor. Ea a sfidat convențiile și a spart tabuurile vorbind deschis despre discriminarea de vârstă și sex, folosindu-și platforma pentru a promova noi narațiuni și pentru a inspira milioane de oameni din întreaga lume. Recent, impactul său cultural a fost reconfirmat prin includerea în prestigioasa listă TIME 100 a celor mai influente personalități, precum și prin titlul de Global Woman of the Year, acordat de revista GLAMOUR.

Având un impact global ce traversează generațiile și o moștenire artistică inegalabilă, Demi Moore completează brandul Kérastase cu viziunea și charisma sa unice, invitând femeile de pretutindeni să își îmbrățișeze puterea de a îndrăzni, de a visa și de a străluci.

Noua campanie consolidează parteneriatul de lungă durată dintre Kérastase și celebrul duo de fotografi Inez & Vinoodh, Demi Moore fiind fotografiată de catre aceștia în orașul New York. Imaginile atemporale, sofisticate și de o eleganță firească vor continua cu o nouă campanie globală pentru gama Kérastase Chronologiste. Urmează în curând.

„Am admirat întotdeauna prezența remarcabilă a lui Demi, atât pe ecran, cât și dincolo de acesta. Ea întruchipează o fuziune rară de eleganță, forțăși autenticitate care a inspirat generații întregi. Demi este o prezență neînfricată– nu doar în rolurile sale emblematice, ci și în modul în care își asumă individualitatea și își împărtășește parcursul cu onestitate și grație. Părul ei legendar este mai mult decât un atribut estetic; este unul dintre simbolurile sale de încredere și libertate. Ea susține puterea de a fi tu însăți, încurajând exprimarea de sine și motivându-i pe ceilalți să își îmbrățișeze propriile povești. Demi reflectă cu adevărat spiritul femeii Kérastase –îndrăzneață, puternicăși fără teama de a-și lăsa povestea să strălucească.” 

Amber Yopp, Președinte Global de Brand, Kérastase.

„Sunt cu adevărat onorată să mă alătur familiei Kérastase în calitate de Ambasador Global. Viața mea a fost modelată de iubire, evoluție și experiențe noi – iar părul meu a fost alături de mine în tot acest timp. Cred că există o energie unicăîn păr; acesta poartă experiențele noastre, încrederea și individualitatea noastră. Pentru mine, există o libertate realăîn a-ți lăsa părul pur și simplu să fie el însuși și în a-i permite săîți spună povestea. Aceasta este, în viziunea mea, esența frumuseții: să fii autentică și să îți asumi cu mândrie cine ești. Abia aștept săîmpărtășesc cu voi toți noul meu capitol Kérastase.” 

Demi Moore, Ambasador Global, Kérastase.

Uncategorized

Post navigation

Previous post
Next post

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

  • Lenovo transformă educația și inspiră viitorul prin noile Chromebook-uri pentru educație
  • Lighthouse PR: Anul 2026 ridică standardul în comunicare și devine test de maturitate pentru companiile din România
  • Arval România lansează parteneriate strategice cu KIA, MG și Maxus: noi soluții de mobilitate dedicate companiilor
  • Date recente din registrul American: Semaglutida creste durata de viață și reduce complicațiile cardiovasculare majore ale obezității
  • Instant Factoring, lider european în factoring digital pentru al cincilea an consecutiv: 104 milioane EUR finanțați în 2025

Recent Comments

No comments to show.

Archives

  • January 2026
  • December 2025
  • November 2025
  • October 2025
  • September 2025
  • August 2025
  • July 2025
  • August 2024
  • November 2023
  • October 2023
  • September 2023
  • July 2023
  • June 2023
  • May 2023
  • April 2023

Categories

  • Comunicatele de presa
  • Uncategorized
©2026 Impartasim pasiuni | WordPress Theme by SuperbThemes